Se întâmplă în felul următor: e trecut de 12 noaptea, eu vin spre casă (nu contează de unde), până ajung în bloc dau nas în nas cu o patrulă de poliţie. Unii o să zică “mare brânză… mi s-a întâmplat de n ori chestia asta”, dar pe câţi dintre voi îi apucă un oarecare sentiment de vinovăţie când zăriţi un Logan alb cu girofar?!

Nu ştiu acum, dar eu când trec pe lângă ei mă simt de parcă aş avea o pungă de “iarbă” la mine. “Dă doamne să nu mă oprească şi să mă întrebe…” sau “Cosmin, respiră! Calm! Încearcă să nu pari suspicios. Mergi drept!”. Cum să merg drept când trag cu coada ochiului la ei?! Şi mă chinui să păşesc normal, să merg de parcă nici nu i-am văzut… câteodată scot mobilul din buzunar şi mă prefac că scriu un sms sau ceva de genul ăsta. PARANOIA!

Şi ştiţi de unde se trage chestia asta?  De la zilele în care chiuleam de la ore, mergeam în spatele unui bloc şi beam o bere pe ascuns cu 2-3 colegi. Stăteam cu un ochi pe sticlă şi cu altul ţineam de 6 să nu ne prindă garda. Cred că de atunci mi-a rămas în minte faza cu <<când vezi gaborii, ascunzi “marfa” şi încerci să te comporţi normal>>.

Pentru ce-i care mă înţeleg şi au trecut printr-un căcat de genul ăsta le dedic următoarea melodie: